Ajutor?

-Alice. Um. Alice, gata. Alice, nu mai pot sa respir. Alice! ALICE!

-Uh,da... scuza ma. Uitandu-ma in ochii ei usor migdalati vad supararea si dezamagirea aflata in interiorul ei. Stiu ce iti trebuie. O cafea tare si muzica lounge. ii spun eu si afisez un zambet fortat.

Aproape tragand-o dupa mine, reusesc sa o aduc in camera mea. Pornesc muzica, cafeaua e deja facuta. Alice zambeste in semn de "multumesc". Mult timp nu am zis nimic. Probabil a fost mai bine asa. Amandoua eram cu gandul in alta parte. Al se intinde in pat si nu spune nimic. Parea ca a adormit. Eu, fara sa fac zgomot inchid usor usa camerei si ies pe hol. Indreptandu-ma spre iesire dau din nou de baiatul shaman, evident cu drujba in mana. Deja enervata ma indrept spre el. Aud striga te si indrumari precum"Nu te duce acolo!" sau "Oh, doamne!". Cu drujba pornita acesta o rasucea in toate directiile iar eu, datorita lectiilor de karate am reusit sa imi dezvlot reflexele, ferindu-ma de toate posibilele rani provocate. Ajung la el, foarte aproape de fata lui. Il iau de gat si il strang tare. Cu privirea plina de ura il intreb:

-Hei! Ce crezi ca faci aici?! Cine esti?

-M-mike..murmura tipul. Din zambetul acela sadic, demonic, apare frica.

-Acum asculta-ma bine, M-mike. Sa nu te mai vad aici. spunand asta il ridic, cu mana de gatul lui si il imping in dulap cu o forta inimaginabila. Hm, si ce sa zici? Se pare ca puterea mea crestea odata cu furia. Fara sa-mi dau seama incepeam sa il sugrum pe bietul Mike.- Ai inteles?!

-D-d-a. 

Ceva era ciudat. Nu ma mai puteam controla. Tot ce vroiam era sa l sugrum. Ochii mei se facusera rosii la loc, desi culoarea lor normala trebuia sa fie mov acum iar coltii imi cresteau. SI, desi nu aveam sange care sa mi curga prin vene, acestea se umflasera, devenind rosii. Dar aud pe cineva strigandu-ma:

-AVA!

Intr-o secunda revin la normal. Il las pe Mike jos care fuge mai repede ca fulegerul si privesc in gol cateva secunde. Apoi ma uit in jur. In jurul meu erau toti elevii si profesorii privindu-ma terorizati. Chiar si directoarea ma privea speriata. Nu mi-am dat seama cat de periculoasa eram. In spatele meu era, hm, tipic dar exact la momentul nepotrivit Eric. In fine, directoarea a reusit sa sopteasca un:"In biroul meu...". Multimea auzind aceste cuvinte imi facura loc, incercand sa se indeparteze cat mai mult de mine. Privirile lor erau atat de speriate... Totusi, eu, putin amuzata ma uit amenintator dintr-o data si parca sar la ei cu pumnul. Se aud numai tipete de groaza. Apoi ma uit. Si il vad pe Eduard privindu-ma dezamagit. Cred ca era singurul care nu era plin de groaza. Zambetul meu isi incheie prestatia, transformandu-se in lacrimi. Incep sa merg mai repede si mai repede pana realizez ca alerg. Dar trebuia sa ma duc in cabinetul directoarei nu? BINEINTELES CA NU! Nu aveam de gand sa fac asta, asa ca am decis sa merg in padurea de langa scoala in care profesorii au specificat clar sa nu intram. Alerg cateva minute bune pana realizez ca am ajuns in centru unde era o ozana, sau asa parea. Ma opresc langa lac, imi aprind o tigara si plang. Nu stiu de ce si nici cum, dar plang. Primele lacrimi... Este o senzatie foarte ciudata dar placuta... Imi amintesc ca am i-pod ul la mine asa ca profit si-mi pun ceva muzica lounge. Inchid ochii si fara sa vreau adorm. Atunci cand ma trezesc observ ca e noapte. Da, recunosc, imi era putin teama. Am spus doar putin! Incercand sa imi dau seama pe unde ar trebui sa ies, ma impiedic si nimeresc cu capul intr-o piatra. Si stateam acolo, inconstienta, pana simt cum ceva ma apuca de picior. Imi incerc din nou forta dar era imposibil. Acea creeatura era cu mult mai puternica. Ma uit, si, desi nu vedeam decat o umbra mi-am dat seama ca era un varcolac. Imi folosesc puterea nou descoperita la Slainder si il imping pe Varcolac  intr-un copac.

-Ok. Ma vrei? Hai sa incepem jocul.strig eu cu o voce asemanatoare cu cea a unui demon.

Si iata-ma, in o lupta pe bune cu... un varcolac. Era clar cine urma sa castige. Totusi, trebuia sa ma feresc de coltii lui. Desi veninul lor nu ma omoara sau transforma, cum este la vampiruizi, acesta imi ia puterile pentru o perioada nedefinita de timp, lasandu-ma vulnerabila.

Ok,i-ata-ma ranita, cu bratul plin de taieturi si din el curgandu-mi serul albastru, extrem de important pentru vampshi deoarece el ma tine in viata, ca si sangele pentru oameni. Nu imi simteam piciorul deci probabil ca era rupt. Fata imi era plina de vanatai si buza sparta. Atunci mi-au trecut prin minte cele mai importante amintiri:"prima mea excursie, prima zi la lectiile de carate, concertele mele de pian si chitara impreuna cu trupa pe care apropo am lasat-o balta pentru a ma muta in liceul asta, prima mea dragoste Gill, primul sarut, prima atractie, momentele petrecute cu Lyn si Alice, petrecerile,prima zi in liceu, Eduard, eu intrand in Slainder, furia pentru Mike si... primele mele lacrimi". Cad ametita pe pamantul umed si ma trezesc intr-un tunel. Nu puteam vorbi. Vedeam o lumina la capat. Incerc sa ajung la ea, dar parca tunelul nu se termina. Cu o putere neimaginabila reusesc sa tip. Un tipat nu de furie, nu de durere ci de teama! Teama, frica, groaza! Da! Dar aud o voce, o voce atat de blanda. O voce care imi alina teama. O voce care-mi sopteste lucruri frumoase. Apoi o aud spunandu-mi"Intoarce-te". Ma trezesc in spitalul scolii. O durere de cap ma ataca nemilos. Incerc sa ma ridic dar simt cum cineva ma impinge usor si scoate un strigat de bucurie. 

-Ava! Doamne, boboceel!

-Surioara!

Acele voci, desi le recunosteam, imi era teama sa deschid ochii. Acele voci erau triste,planse dar bucuroase sa ma vada.

-Ce... ce s a intamplat. intreb eu aproape fara voce.

-Eric te-a gasit in padure si te-a adus aici. Ava, tu... ai supravietuit unei lupte cu un varcolac! Iti dai seama cat de puternica si speciala esti?! imi spune Lyn

-Da. Asa de puternica incat am un picior rupt, fata urla de durere, mana la fel si ma simt ametita din cauza ca am pierdut prea mult ser. Foarte puternica...

-Ava. Esti in viata. Esti aici cu noi. Si dupa cat ai stat adormita credeam ca...

-Cat am stat adormita?! intreb eu ingrijorata

-O luna Ava... sopteste Alice si lacrimile ii apar iar.

-O luna?! Nu. NU! CAMPIONATUL DE SLAINDER! ECHIPA! MECIUL INCEPE PESTE 2 SAPTAMANI! Nu! Trebuie sa ma pregatesc. Incerc sa ma ridic dar sunt pusa la pamant din nou de cele doua fete.

-Ava, ai innebunit?! Uita-te la tine, in ce stare esti!

-Dar trebuie...insist eu.

-NU! DEAJUNS! AI FACUT DESTULE PROBLEME! spune Lyn si furioasa iese din camera alergand. Nu reusesc sa mai spun nimic. In schimb o aud vorbind cu cineva. Apoi usa de la camera se deschide.

-Buna. Se poate sa vorbesc cu Ava ceva, doar noi doi?

-Aaah... desigur. Ai grija... imi spune AL.

Era Eric, cu aceeasi privire de gheata. 

-Ce s-a intamplat. Cum m-ai gasit? intreb eu.

-Trebuie sa vorbim. Imi spune el cu o voce trista. Ochii mei se uitau la ei speriati, murmur un"ok" si astept...